Condiții generale de afaceri

I. Generalităţi

Aceste condiţii generale de afaceri şi livrare stau la baza vânzărilor şi livrărilor noastre. Aceste condiţii rămân chiar şi atunci obligatorii când dispoziţiile individuale cuprinse într-un contract încheiat între părți - oricare ar fi motivele - nu se aplică ori dacă contractul nu reglementează o situație reglementată de prezentele condiții. Acestea sunt valabile pentru toate celelalte afaceri încheiate cu noi, atâta vreme cât nu stabilim condiţii de afaceri noi, sau nu revocăm explicit condiţiile de afaceri stabilite acum. Abaterile de la aceste condiţii de livrare ne obligă numai atunci când sunt negociate explicit într-un caz individual şi dacă sunt confirmate în scris. Condiţiile de cumpărare ale cumpărătorului ne obligă numai dacă le recunoaştem explicit în scris. Datele referitoare la dimensiuni, masă şi putere precum şi figurile şi desenele sunt aproximative şi orientative. Toate acordurile, modificările ulterioare, completările, convenţiile verbale etc. trebuie să fie în scris pentru a fi valabile, precum şi însoțite de semnătura originală sau de semnătura lectronică atașat căreia se incorporează o semnătură digitală calificată.
Ne rezervăm drepturile de autor pentru figurile, desenele pregătite de noi sau producător sau pentru alte documentaţii.

II. Ofertele şi acceptarea comenzii

Ofertele noastre sunt deschise. Contractul este considerat încheiat abia prin expedierea unei confirmări scrise din partea subscrisei cu privire la posibilitatea de livrare. Toate comenzile şi acordurile necesită confirmare noastră scrisă pentru a produce efecte. Prin semnarea scrisorii de comandă, partenerul de contract acceptă şi condiţiile noastre generale de afaceri şi de livrare în versiunea actual valabilă. Ne rezervăm dreptul de a pretinde o confirmare de răspuns a confirmării noastre de comandă de la client. Modificările confirmării noastre de comandă sunt valabile numai în formă scrisă.

III. Preţuri şi condiţii de plată

În măsura în care nu se specifică altfel, toate preţurile prezentate de noi sunt fără TVA. În funcție de situația fiscală aplicabilă vânzării, la aceste preţuri se va adăuga TVA-ul în cuantumul prezăzut de lege la momentul tranzacției. Suntem explicit îndreptăţiţi să efectuăm și deconturi parţiale, în măsura în care serviciile sunt realizate în etape. Daca preturile sunt exprimate în euro, se va achita contravaloarea in lei a pretului in euro + TVA, luandu-se in calcul cursul leu – euro comunicat de BNR în ziua facturarii + 1%. Preţurile noastre sunt preţuri de fabrică sau de depozit ale furnizorului, şi nu includ ambalarea, frahtul, transportul, montajul şi/sau asigurarea. Dacă costurile producatorului cu manopera pentru realizarea produselor se vor modifica pe baza regulilor contractuale colective din branşă sau pe baza convenţiilor din cadrul firmei sau dacă se vor modifica alte costuri necesare pentru executarea prestaţiei (precum cele pentru materiale, energie, transport, lucrări externe, finanţare etc.) suntem îndreptăţiţi să adaptăm preţurile în mod corespunzător, dacă o astfel de modificare se realizează anterior confirmării comenzii din partea subscrisei. În absenţa unei convenţii care să stipuleze contrariul, creanţele noastre trebuie achitate în schimbul predării mărfii, subscrisa având dreptul de a refuza predarea mărfii dacă nu s-a achitat prețul produsului. O scădere a scontului este recunoscută în cadrul şi pe baza acordurilor scrise corespunzătoare. În cazul în care se convine asupra unei scăderi a scontului, aceasta este acordată dacă plata s-a efectuat la termen. Ziua de efectuare a plăţii este considerată ziua în care suma ne parvine, resp. ziua în care banca ne confirmă efectuarea plăţii. Sunt excluse reţinerea plăţilor sau compensaţia cu eventuale contrapretenţii ale beneficiarului. Cecurile nu sunt acceptate ca mijloc de plată.

IV. Locaţia de executare, transport şi condiţii de livrare

Locaţia de executare atât pentru serviciile noastre cât şi pentru contraservicii este sediul principal al firmei noastre (APV VERTRIEBS SOCIETATE ÎN COMANDITĂ - România, jud. Timiș, localitatea Jimbolia, str. Recoltei nr. 4, camera 1). Costurile de expediere şi montaj nu sunt incluse în preţurile noastre. Aceste servicii pot fi realizate la cerere contra unui cost separat de către subscrisa sau partenerii agreați de către subscrisa. Costurile de livrare şi riscul la transport revin partenerului nostru contractual, în măsura în care nu s-a convenit altfel. De asemenea costurile de montaj revin partenerului nostru agreat, în măsura în care nu s-a convenit altfel.

V. Penalități

În cazul în care plăţile nu sunt efectuate la scadență, sunt calculate penalități de întârziere pentru intervalul de timp suplimentar în valoare de 0,15%/zi de întârziere, de la data scadenței și până la data plății efective, fără să fie necesară o punere în întârziere, clientul fiind de drept pus în întârziere.

VI. Termen de livrare

Termenul de livrare este cel indicat de către APV după lămurirea tuturor aspectelor tehnice, comerciale şi financiare, aducerea documentaţiei pe care clientul trebuie să o procure, aprobări, validări precum şi după încasarea avansului convenit de comun acord. Termenul de livrare este respectat dacă până la expirarea acestuia obiectul de livrare a părăsit fabrica sau dacă disponibilitatea de expediere a fost comunicată, avand în vedere că prețul nu include și transportul. Montajul nu este parte din livrare și implicit nici din termenul de livrare. Termenul de livrare se prelungeşte corespunzător în cazul apariţiei unor obstacole neprevăzute, independente de noi, indiferent dacă acestea au apărut în cadrul firmei noastre sau furnizor. Dacă clientul doreşte amânarea expedierii, cu mai mult de o lună după semnalarea disponibilităţii de expediere, îi sunt calculate şi îi revin costurile determinate de depozitare, la depozitarea în fabrica furnizorului, în valoare de jumătate de procent din suma facturată, pentru fiecare lună. După stabilirea şi desfăşurarea nefructuoasă a unui termen adecvat, suntem totuşi îndreptăţiţi să dispunem într-un alt mod de obiectul de livrare, şi să acordăm clientului un nou termen adecvat. Respectarea termenului de livrare presupune îndeplinirea obligaţilor contractuale a beneficiarului, societatea noastră fiind îndrepățită să amâne livrarea în caz de nerespectare a obligațiilor de către beneficiar. Depăşirile reduse ale termenului de livrare din motive concrete trebuie să fie acceptate de partenerul contractual, fără să poată solicita despăgubiri sau fără să aibă drept de reziliere.

VII. Conformitatea produselor

VII.1. Asigurăm garanţie pentru cantitatea şi calitate stabilite în confirmarea comenzii. Abaterile mici ale livrării, care nu afectează destinaţia de utilizare, de ex. referitor la greutate, calitate, culoare etc. nu sunt considerate deficienţe. În continuare, ne rezervăm explicit dreptul pentru modificările sau îmbunătăţirea produselor noastre, drept urmare a experienţelor recente şi a noilor cunoştinţe.

VII.2. Mărfurile respectiv serviciile trebuie verificate detaliat după predare resp. aducere şi trebuie oricum reclamate neîntârziat eventualele deficienţe. Reclamaţiile de deficienţe pot fi luate în considerare numai dacă sunt sesizate în scris neîntârziat după recepţia resp. predarea mărfii resp. efectuarea serviciului, însă cel târziu în interval de 5 zile de la cele menţionate mai sus. Reclamaţia de deficienţe este exclusă în cazul în care s-a modificat starea mărfii sau a lucrării dupătransferul riscului.

VII.3. Deficienţele din cauza unei componente din pachetul de livrare sau a lucrării nu îndreptăţesc clientul să respingă întregul pachet de livrare sau întreaga lucrare.

VII.4. În cazul reclamaţiilor de deficienţe justificate, suntem îndreptăţiţi, prin excluderea dreptului de alegere al clientului, fie să (a) livrăm o marfă fără deficienţe contra restituirii mărfii cu deficienţe, fie să (b) ne retragem din contract şi să restituim preţul de cumpărare, (c) să determinăm în cadrul termenului adecvat o îmbunătăţire sau completarea lipsului sau (d) să bonificăm valoarea minimă a mărfii cu menţinerea contractului cu acceptul beneficiarului. Alte pretenţii ale clientului nu vor putea fi acoperite. Emiterea unei reclamaţii de deficienţe nu-l degrevează pe client de la obligaţia de plată; mai mult, se suspendă obligaţiile de acordare a garanţiei din partea noastră în cazul nerespectării obligaţiilor de plată până la momentul efectuării plății. şi a altor obligaţii ale clientului. Clientul acceptă principiile suplimentare de garanţie şi de schimbare a mărfii ale firmei APV.

VII.5. În afară de această garanţie legală, nu ne asumăm răspunderea pentru niciun fel de pagube, detectabile la preluarea livrării (din fabrică) sau pentru pagubele viitoare, decât dacă acestea au fost provocate intenţionat. Este exclusă în special compensarea pagubelor care apar la un obiect diferit de obiectul de livrare în consecinţă pe baza deteriorărilor acestui obiect. Nu ne asumăm răspunderea pentru tratamentul aplicat mărfurilor sau pieselor individuale ale acestora eventualilor de către furnizorii preliminari. În orice caz, APV nu răspunde de beneficii nerealizare ale beneficiarului rezultate în urma utilizării produselor cumpărate de la APV.

VII.6. Clientul trebuie să-şi ia măsuri adecvate pentru a evita sau diminua eventualele pagube, presupunând că astfel nu îi revin costuri sau dezavantaje inacceptabile.

VII.7. Pretenţiile de asigurare şi garanţie pot fi stabilite numai pentru mărfurile din ţara destinatarului situaţiei de plată.

VIII. Răspundere, garantarea produsului

În afară de prejudiciile aduse persoanelor, nu ne asumăm răspunderea decât dacă păgubitul dovedeşte neglijenţa noastră flagrantă.

Condițiile de garanție ale produsului sunt cele prevăzute de legea română, cu condițiile speciale expuse ]n prezentele conditii ori prevăzute în certificatul de garanție care însoțește produsul.

Pentru pastrarea garantiei va rugam sa respectati urmatoarele instructiuni : Urmariti cu strictete modul de utilizare a produsul inscris in manualul de utilizare in limba romana inmanat odata cu livrarea produsului. Nu indepartati sigiliul sau eticheta cu numarul de serie al produsului. Nu faceti modificari nepermise asupra produsului. Nu fortati depasirea parametrilor produselor in scopul depasirii performantelor. Nu faceti modificari hardware asupra sistemului si nu inlaturari sigiliul aplicat de firma APV.

In timpul perioadei de garantie, vanzatorul isi rezerva dreptul de-a repara sau de a inlocui produsul care se dovedeste a fi defect, dupa propria sa alegere sau dupa posibilitatile tehnice. Aducerea la starea de conformitate se va face in primul rand prin repararea produsului, in termen de maxim 15 zile calendaristice de la data la care consumatorul a predat produsul vanzatorului ori persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare - preluare. Timpul de nefuncţionare din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanţie prelungeşte termenul de garanţie legală de conformitate şi cel al garanţiei comerciale şi curge, din momentul prezentării produsului la vânzător/unitatea service până la aducerea produsului în stare de utilizare normală şi, respectiv, al notificării în scris în vederea ridicării produsului sau al predarii efective a produsului.

Produsele de folosinţă îndelungată defectate in termenul de garantie legala de conformitate, atunci când nu pot fi reparate sau când durata cumulată de nefuncţionare din cauza deficienţelor apărute în termenul de garanţie legală de conformitate depăşeşte 10% din durata acestui termen, la cererea consumatorului, vor fi înlocuite de vânzător sau acesta va restitui consumatorului contravaloarea produsului respectiv. Produsele de folosinţă îndelungată care înlocuiesc produsele defecte în cadrul termenului de garanţie vor beneficia de un nou termen de garanţie care curge de la data preschimbării produsului. Garantia se refera la schimbarea sau repararea gratuita doar a produselor cu defecte de fabricatie sau cu vicii ascunse de material. Schimbarea unor componente nu influenteaza perioada de garanatie a produsului.

Garantia acopera numai acele defecte care apar in exploatarea normala a produsului si nu se aplica pentru:

  • Deteriorari termice, mecanice si plastice ale produsului datorate accidentelor, vibratiilor, intemperiilor, neglijentei in utilizare sau a altor factori independent de Producator/Vanzator (socuri electrice, socuri mecanice, spargerea produsului in interior sau exterior, deteriorarea carcasei dispozitivului, orice defect estetic datorat manipularii si exploatarii neglijente, socuri termice, grad ridicat de impuritati si/sau umiditate excesiva, asezarea in alte pozitii decat cele descrise in manualul de utilizare, obiecte straine intrate in echipament, lichide,etc).
  • Utilizarea produsului in conditii neadecvate (ex. Tensiune de alimentare necorespunzatoare, impamantare inexistenta sau gresita, conectare la alte produse fara impamantare, actiuni ale substantelor chimice, noxe, fum, praf sau umiditate etc.).
  • Utilizarea produsului in aplicatii ce necesita performante si calitati, altele decat cele oferite de clasa si scopul pentru care acest produs este destinat sau in afara specificatiilor sale tehnice.
  • Nerespectarea instructiunilor de utilizare sau instalare prevazute in manualul produsului.
  • Defectele de orice fel aparute ca urmare a uzurii in limite normale in urma folosirii produsului in conditiile recomandate.
  • Utilizarea de baterii, surse de alimentare sau accesorii, altele decat cele produse, aprobate sau recomandate de catre Producatorul produsului ori utilizarea pieselor de schimb de la alti producatori, neavizati de furnizor.
  • Schimbarea starii originale a produsului prin interventii neautorizate
  • Defectiuni provocate aparatului din cauza furnizorului de energie electrica sau deconectarea de la energia electrica in timpul functionarii aparatului.

DEFECTELE DESCRISE MAI SUS SE REPARA IN AFARA GARANTIEI SI VOR FI PLATITE DE CATRE CLIENT, NEFIIND ACOPERITE DE GARANTIE.

Furnizorul nu va fi raspunzator, in cazul defectarii produsului, pentru pierderea informatiilor sau datelor, precum si pentru orice prejudicii suferite de beneficiar in urma acestor pierderi, obligatia vanzatorului fiind numai de a repara sau inlocui produsul defect. Sarcina salvarii prealabile a datelor este responsabilitatea clientului. Vanzatorul nu este raspunzator de deblocarea echipamentelor care au fost protejate prin parole de catre beneficiar.

Pentru a putea beneficia de garantie, este obligatorie prezentarea facturii/bonului fiscal si a certificatului de garantie. Produsul va fi insotit de toate accesoriile cu care s-a achizitionat si livrat si totodata de o prezentare detaliata scrisa a defectului reclamat. Este recomandata prezentarea produsului in ambalajul original. Lipsa actelor mentionate anterior atrage imposibilitatea noastra de a asigura garantia. Deasemenea se va refuza preluarea produsului in vederea asigurarii garantiei in cazul in care produsul nu are etichetele si/sau sigilile de garantie intacte.

In cazul solicitarii nejustificate de reparare in garantie a produsului, anume în cazul în care defectul constatat nu este acoperit de garantie, clientul va fi obligat la plata manoperei de diagnosticare a produsului, aceasta fiind în cuantum minim de 100 euro echivalent in lei la cursul BNR din ziua diagnosticarii. Reparatiile efectuate pentru remedierea defectelor aparute ca urmare a motivelor de excludere de la garantie de mai sus, vor fi supuse unor costuri suplimentare pentru piese de schimb, manopera si transport, agreate in prealabil cu consumatorul.

Garantia produselor este asigurata la punctul de lucru al socieții din România, jud. Timiș, loc. Jimbolia, str. Recoltei nr. 2, in zilele lucratoare in cadrul programului de lucru, exceptie facand cazurile in care exista o intelegere in acest sens (contract de service la sediul/domiciliul clientului sau solicitare expresa). Service-ul la domiciliu/sediu nu este inclus in garantie si se face contra cost, conform contractului de service sau a ofertei de servicii. Produsul achizitionat, nu se schimba si nici nu se restituie suma platita de catre client, in cazul in care produsul este perfect functional, iar clientul este doar nemultumit de produsul achizitionat, chiar daca vanzatorul i-a recomandat prealabil achizitionarii un alt produs adaptabil nevoilor sale.

* Drepturile consumatorilor sunt conform O.G. 21/1992, republicata in 2007 cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr. 449/2003 republicata in 2008 cu modificarile si completarile ulterioare. (aplicabil la clientii persoane fizice)

IX. Dreptul de retragere din contract al beneficiarului

Beneficiarul are dreptul de a se retrage din contract dacă am permis expirarea nefructuoasă a termenului adecvat atribuit nouă pentru îndeplinirea obligaţiilor noastre de garanţie, sau dacă am refuzat garanţia legală în privinţa unei deficienţe dovedite.

X. Dreptul de retragere din contract al furnizorului

Pentru cazul evenimentelor neprevăzute, în cazul în care acestea modifică considerabil semnificaţia economică sau conţinutul lucrării sau dacă influenţează considerabil întreprinderea noastră, şi pentru cazul imposibilităţii execuţiei dovedite ulterior, avem dreptul să ne retragem complet sau parţial din contract. Nu se susţin pretenţiile de despăgubire ale clientului din cauza unei retrageri din contract. Dacă dorim să ne folosim de dreptul de retragere din contract, trebuie să comunicăm acest lucru neîntârziat clientului după luarea la cunoştinţă a amplorii evenimentului, şi anume chiar şi atunci când s-a convenit mai întâi o prelungire a termenului de livrare cu beneficiarul. Dacă după încheierea convenţiei cu beneficiarul ni se aduce la cunoştinţă că situaţia materială a clientului a evoluat în mod nefavorabil, astfel încât nu este capabil să îndeplinească obligaţiile contractuale conform convenţiei, putem solicita plata anticipată sau asigurări la valoarea pachetului de livrare. În cazul în care clientul nu îndeplineşte aceste cerinţe, suntem îndreptăţiţi să ne retragem din contract.

XI. Rezervarea dreptului de proprietate

Ne păstrăm proprietatea asupra obiectului livrării până la intrarea tuturor plăţilor din contractul de livrare. Suntem îndreptăţiţi să asigurăm obiectul livrării contra focului, apei şi contra altor pagube pe cheltuiala beneficiarului, în măsura în care beneficiarul nu a încheiat cu dovezi asigurarea - pentru a cărei încheiere acesta s-a obligat. Beneficiarul ne-a cedat toate eventualele drepturi de asigurare. Clientul este totuşi îndreptăţit - conform acestei dispoziţii - să dispună de mărfurile livrate cu păstrarea dreptului de proprietate în regimul său normal de afaceri şi în cadrul desfăşurării competente a afacerii. Dispunerile extraordinare, cum ar fi de ex. ipotecările, transferurile de garanţii şi altele asemănătoare sunt permise în orice caz numai cu acordul explicit scris din partea noastră.

În cazul vânzării către terţi a mărfii rezervate (în orice caz şi după prelucrare), clientul ne-a prezentat astfel deja cerinţele sale pentru preţul de vânzare faţă de cumpărătorul/clientul său, dacă este cazul şi la nivelul cotei noastre de participare la proprietate - pentru asigurare- şi se obligă să ne facă cunoscute neîntârziat numele şi semnătura celui de-al doilea cumpărător precum şi structura şi valoarea creanţei rezultate din vânzarea către terţi. În continuare, clientul se obligă săcomunice cumpărătorilor săi resp. beneficiarilor săi, în cazul vânzării către terţi a mărfii rezervate, cesiunea creanţei către noi cu indicarea valorii creanţei. În continuare, cumpărătorul mărfii rezervate trebuie să înregistreze prin intermediul unor notificări de cesiune situaţia creanţelor noastre. (“rezervare prelungită asupra dreptului de proprietate”). Cesiunea creanţei trebuie să se realizeze indiferent dacă marfa noastră rezervată este înstrăinată cu sau fără prelucrare sau dacă ea este înstrăinată către unul sau mai mulţi beneficiari. Clientul nu are numai obligaţia de a lua toate măsurile pe parcursul duratei rezervării dreptului asupra proprietăţii ci şi de determina asigurarea juridică a dreptului asupra proprietăţii, ci mai ales de a păstra şi obiectul livrării în stare corespunzătoare. Nouă ne revin stabilirea în cazuri particulare a convenţiilor ulterioare cu beneficiarul referitor la rezervarea dreptului asupra proprietăţii. Odată cu predarea mărfii către beneficiar, toate riscurile asupra mării se transmit odată cu data predării, chiar dacă bunul a rămas în proprietatea APV până la momentul achitării integrale.

XII. Depăşirea termenului de către beneficiar

Dacă clientul a depăşit termenul în cazul afacerilor cu achitare în rate, chiar şi numai cu una din plăţile convenite sau a cu o altă prestaţie convenită, survine astfel pierderea termenului pentru datoria totală rămasă aferentă, întreaga sumă restantă devenind scadentă la data expirării termenului de achitare a ratei neachitate.

XIII. Sediul instanţei competente, baze juridice

Este valabil dreptul material român pentru vânzările realizate de APV VERTRIEBS SOCIETATE ÎN COMANDITĂ. Limba de redactare a contractului este română. In cazul in care contractul se încheie bilingv, varianta în limba română va prevala. Pentru solutionarea oricarui conflict provenind din vanzarea unui bun de catre societatea APV partile de vor adresa catre instanța competenta din punct de vedere material si teritorial de la sediul APV. În litigiile având ca obiect dreptul consumatorului, sunt competente si instantele de la sediul consumatorului.

PDF version